De cele mai multe ori, sucul de fructe este perceput ca fiind sanatos, indiferent ca vorbim despre sucul facut in casa sau sucul cumparat din magazin pe ambalajul caruia scrie 100% natural.
Sunt multe mame care considera ca sucul facut in casa este foarte bun pentru copii.
Haideti sa vedem daca si este asa!


Mai intai trebuie sa clarificam ce inseamna sucul. Sucul se obtine prin stoarcerea (presarea) fructului, adica separarea lichidului de pulpa. Prin urmare, 90% din fibre sunt indepartate, iar lichidul obtinut contine o cantitate mica de vitamine si antioxidanti comparativ cu fructul intreg. Multi dintre antioxidantii importanti se gasesc in pulpa si sunt pierduti astfel prin procesul de stoarcere.


Asadar, sucul contine cantitate mica de vitamine si antioxidanti, nu contine fibre si contine cantitate mare de zahar asemenea unei bauturi racoritoare, de multe ori chiar mai mult. Cu alte cuvinte, sucul de fructe facut in casa are acelasi numar de calorii ca si o bautura racoritoare din comert.
Atunci cand bem suc de fructe consumam foarte usor o cantitate mare de zahar.
Cand mancam un fruct intreg facem eforturi sa mestecam si sa inghitim, zaharul este astfel legat de fibre si descompunerea se face lent in timpul digestiei. Astfel ca zaharul continut de fructul intreg este trimis lent si in cantitati mici catre ficat. In acest fel ficatul poate metaboliza aceste cantitati mici fara sa fie suprasolicitat.


Pentru a obtine un pahar cu suc suntem nevoiti sa stoarcem 2-3 fructe. Practic, cand bem un pahar cu suc este ca si cum am consuma 2-3 fructe intr-un timp foarte scurt, dar fara fibre. In acest fel o mare cantitate de zahar este absorbita si trimisa spre ficat foarte repede. Zaharul continut de sucul de fructe se numeste fructoza si ficatul este singurul organ care poate sa metabolizeze fructoza. Cand ficatul primeste o cantitate mai mare de fructoza decat poate procesa o parte se transforma in grasime.
De exemplu: ca sa obtinem 250mL suc de portocale ar trebui sa stoarcem 2-3 portocale. Daca ar fi sa mancam fructele intregi ar fi destul de greu si cu siguranta ne-am satura dupa unul singur.


SUCUL DE FRUCTE ”100% NATURAL” DIN SUPERMARKET
Nici sucul de fructe de la magazin pe care scrie 100% natural nu este intrutotul ceea ce pare. Dupa stoarcere sucul este depozitat in containere speciale unde este tinut si pana la un an pana sa fie ambalat. Aceasta metoda presupune pierderea aromei iar fabricantii sunt nevoiti sa adauge arome artificiale. Deci sucul de fructe ambalat este foarte departe de un suc de fructe proaspat, de cele mai multe ori contine si apa, arome artificiale si zahar.


Consumul de suc de fructe de catre copii creste riscul de obezitate si carii dentare si poate provoca diaree mai ales in cazul bebelusilor si toddlerilor. Sucul poate scadea pofta de mancare, iar oferit sugarilor poate inlocui o masa de lapte, astfel acestia fiind privati de nutrientii de care au nevoie.
Cu atat mai mult cu cat sucul nu este recomandat copiilor, inceperea diversificarii cu suc este total gresita. 



SMOOTHIES

Smoothies sunt obtinute prin mixarea la blender a fructului intreg. Prin acest procedeu o parte din fibre sunt distruse.
Smoothies sunt considerate a fi undeva la mijloc, desi NHS.UK nu recomanda nici smoothies copiilor si nici utilizarea suzetelor saculet pentru a suge fruct sau piure.


Se poate oferi suc copiilor mai mari de 12 luni insa diluat: o parte suc la 10 parti apa, nu mai mult de 180mL pe zi, oferit dupa masa si niciodata inainte de culcare.
Copiii trebuie incurajati sa consume fructele intregi!

Pentru hidratare oferiti apa!

 

Surse

Healthline.com
edu-cnsmf.ro
nhs.uk
kidshealth.org