INGREDIENTE

Blat:
400 g morcovi
50 g zahar brut
550 g faina alba de grau tip 000
2 lingurite praf de copt bio
1 lingurita cu vârf de scortisoara Ceylon
½ lingurita nucșoară
100 g nuci
140 ml iaurt
120 ml ulei de masline nonextravirgin
130 ml lapte de vaca 3.5% grasime
3 oua mari

Crema + decor :
250 g unt cu 65% grasime
o linguriță zahar brut
500 g branza dulce de vaci
O lingura cu vârf de smântână
200 g mascarpone
2 lingurite de agar agar
200 grame mix de fructe de pădure

MOD DE PREPARARE
Blaturi :
Într-un bol încăpător amestecam faina cu praful de copt, scorțișoara și nucsoara.

Curatam morcovul și îl dam pe răzătoare (partea cu găurile mici).

Pisam nucile și le lăsăm deoparte. Separat amestecam ouăle cu telul, adăugăm zaharul și batem ușor. Peste oua punem restul ingredientelor lichide (uleiul, laptele, iaurtul) și amestecam.

Adăugam și morcovul și omegenizam, apoi combinam cele doua compoziții, lichide și solide, omegenizam totul și adăugam nucile.

Tapetam cu hârtie de copt o tava de 20 cm (eu am împărțit compoziția în doua părți egale și am copt pe rand blaturile) și dam la cuptor preîncălzit, pana trece testul scobitorii. Lăsăm blaturile sa se răcească.

Crema:

Untul moale, la temperatura camerei, îl mixam cu zaharul și mascarpone, pane devine cremos.

Adăugam și branzica dulce și mixam ușor pana se încorporează.

Dam crema pentru 15 minute la rece. Crema o folosim pentru a umple blaturile și pentru decor.

Într-o craticioara punem mixul de fructe și o ceașcă de apa pe foc impreuna cu agarul. Lasam 1 minut pe foc din momentul in care incepe sa fiarba apoi lasam 5 minute sa se raceasca.

Turnam crema de fructe peste tort și ornam în funcție de preferințe. Dam tortul la rece 2-3 ore.

Pofta buna!