Primul copil. Lipsa de experienta, evident. Gânduri, planuri, așteptări. Unele spulberate rapid inca de la inceput. Altele, pe parcurs.
Pe lista de cumparaturi dinainte de nastere se afla si pătuțul. L-am cumpărat si am inceput sa il folosim de la inceput, lipit de patul nostru. Nu știam cum va fi, dar nici nu eram setată pe „copilul meu doarme in pătuț/in pat cu noi”. A dormit acolo o perioada. Liniștit, cu o trezire sau niciuna pe noapte. Pana pe la 5 luni. Atunci a inceput „distracția”. L-am mutat in pat cu noi, caci m-am simtit mai bine asa, sa-l alaptez acolo. I-am ascultat nevoile. Am fost lângă el cand mi-a cerut-o. Nu m-am gândit la soluții minune anti trezire noaptea. Pentru ca nu cred in ele.
Cu singuranta nu e usor sa ai 5-7 treziri pe noapte si a doua zi sa fii totusi, in forma. Dar cand COPILUL MEU are nevoie de mine, ii sunt alături chiar daca mi-e greu. Caci e mic si neajutorat. Si are nevoie sa stie ca sunt lângă el sa il liniștesc.
O alta mare „problema” legată de somnul bebelusului este, in cazul multor mame, metoda de a-si adormi copilul. Pentru unele sânul e soluția, altele apelează la suzeta, la legănat sau ii pun pur si simplu in pătuț.
In cazul nostru, de mai bine de 2 ani adoarme la san, foarte rare excepții. Nu vreau o schimbare, daca lui asa ii ESTE bine. Si pana la urma, nici mie nu-mi displace astfel. De asta are el nevoie acum. Ca doar nu va adormi si la 7 ani tot la san.
Bineînțeles, somnul bebelusului este si va rămâne un subiect controversat. Dar in cazul nostru, am găsit echilibrul.