Masa de pranz ramane in continuare compusa din legume+carne/branza/ou. La 7 luni introducem masa de fructe, care dupa 1 an se va numi gustare. Daca doriti sa introduceti un fruct pe zi, atunci va recomand PLANUL DE DIVERSIFICARE PENTRU INTRODUCEREA FRUCTELOR
La fel nu exista o ordine a introducerii fructelor, fiecare parinte decide in aceasta privinta.
Trebuie sa tineti cont ca unele pot provoca alergii sau eritem fesier. De aceea, cel mai sigur este sa le introduceti pe rand, pentru a observa eventuale reactii si pentru a stii ce sa evitati o vreme daca va fi cazul.

Trebuie sa stiti ca tot ce inseamna crud prezinta risc de intoxicatii cu E.coli, mai ales cand sursele sunt necunoscute. De aceea cel mai sigur este ca fructele sa fie gatite la abur macar 5 minute. Bineinteles ca nu toate fructele pot fi gatite la abur si aici excludem banana, avocado, pepene, capsuni, struguri etc. Dar altele pot fi gatite la abur si chiar sunt foarte gustoase: mar, para, pruna, kaki, nectarina, piersica, caisa, mango, gutuie, etc.

Oferiti fructe simple, gatite la abur si taiate bucatele sau facute piure. Nu adaugati biscuiti, pentru ca nu au mare aport nutritional si sunt grasimi saturate ce ar trebui oferite foarte rar.
Portia de fructe pe care trebuie sa o manance copilul se refera la un fruct intreg sau la o jumatate de cana de piure.
La fel procedam si la aceasta masa, o vom suplimenta cu lapte formula iar copii alaptati vor fi alaptati la cerere.

De asemenea, nu sunt retete speciale pentru 7 luni, la masa de fructe veti oferi fruct simplu, iar la pranz legume si proteina. Puteti face deja o ciorba cu 3-4 legume, verdeata si o bucatica de carne.!! Si supa si ciorba trebuie sa fie pline de legume si putina carne. Nu oferiti un castron cu zeama chioara + 2-3 rondele de morcov! Aceasta nu este o masa nutritiva.

Asadar, la 7 luni copilul va avea 2 mese solide:
– gustarea de dimineata constand in fructe
– masa de pranz constand in legume si proteina. Mai multe detalii despre masa de pranz in articolul MESELE BEBELUSULUI LA 6 LUNI.

Copilul hranit cu lapte formula va avea, de exemplu, urmatorul program:
Ora 7-8: lapte praf
Ora 10-11: gustarea de fructe+completare cu lapte praf
Ora 13-14: masa de pranz
Ora 16-17: lapte praf
Ora 19-20: lapte praf
La culcare din nou lapte praf + biberoanele din timpul noptii
Este doar un exemplu, orele fiind orientative, programul va fi in functie de fiecare copil.
Sunt copii care doresc lapte praf inainte de somnul de la pranz.

Citeste si celelalte articole:

MESELE BEBELUSULUI DUPA 8 LUNI

MESELE BEBELUSULUI DUPA 1 AN

SURSE

Healthline.com
ncbi.nlm.nih.gov
kidshealth.org
edu-cnsmf.ro