Va spuneam articolul trecut cum in prima zi de mancarica solida stiam cap coada „Tatal Nostru” al diversificarii…cel putin pentru mine cateva reguli de inceput au fost sfinte, le-am inteles, memorat si imi repetam ca trebuie sa procedez intocmai am stabilit.

Primisem multe sfaturi ( cele mai multe de la pedi) si mi le-am creionat ca pasi importanti pentru o dezvoltare armonioasa.

O lingurita nu este esec. O lingurita este un castig! Cu fiecare lingurita castigam „o lupta”… Sa fim calme si rabdatoare.
La propriu sunam pe toata lumea si eram mega fericita cu fiecare lingurita pe care pustiul o papa. Primul castronel devorat a fost declarata zi de sarbatoare!

Trebuie intotdeauna masa sa aibe loc in bucatarie la masa, nu te miri unde in pat, langa geam etc. Primele zile, saptamani, luni sunt importante, foarte importante. Asa cum incepeti, asa o sa stie copilul ca este corect.

Daca ii oferiti mancarea la televizor, cu telefonul, cu desene, o sa realizati ca ati gresit insa ceva mai tarziu cand o sa incercati sa ii luati telefonul din mana si se lasa cu tavalit pe jos.

De mici masa trebuie sa fie un timp de calitate. Eu vorbesc mult, si ca sa vorbesc in timp ce papa cu folos…l-am invatat toti magnetii de pe frigider, florile, piesele de mobilier…totul din bucatarie la ora de masa. Eu vorbesc, arat, el priveste si memoreaza. De pe la 10 luni mi le arata si comunicam la masa in felul nostru.


Tot din „cele sfinte” face parte si …NU fortati copilul, sa deschida gurita, sa il agasati verbal, sa ii spuneti fraze de genul „daca nu papi….”
Astfel cu acestea in gand in 2 saptamani pustiul meu plangea dupa mancare. O astepta in scaunel si devora lingurita dupa lingurita!

Pana au intrat in peisaj fructele. Degeaba sunt colorate, parfumate, gustoase…el Nu Nu Nu, eu Da Da Da… si asa avem zile si in prezent. Le papa daca ii explic ce fruct papa, ii arat fructiera si inca de pe la 7 luni fredonez de zor „Capsunica-i suparata” …gusta din fruct si gata papa…oricum imi pregatisem un arsenal de cantece sa ii cant inca de la 2 luni!

Fiecare copil ca si noi mamele, taticii, bunicii au o personalitate proprie si daca vor si le este foame…mananca, daca nu…nu!

Rabdarea, creativitatea ( o da! Primele zile ai nevoie de imaginatie sa ii explici acel „mami dar este bun piure-ul” ) si dedicatia usor, usor determina un copil sa pape…poate nu pe toti , si poate nu la aceeasi varsta dar… candva o sa vina si o sa spuna „ -Mamiiiiii, mi-e foameee!!” sa vedeti atunci cum se uita toate orele de gatit 3-4 feluri in ideea in care poate, poate papa 2 lingurite!

Nu stiu cum este corect, dar pentru mine diversificarea este un capitol placut si memorabil prin felul in care am ales sa procedez.

Acestea fiind spuse va doresc sa aveti spor la …lingurita dupa lingurita!