Îți cer iertare. Ție, copilul meu.

Pentru că nu am mereu energia necesară să te urmez în toate jocurile. Că uneori sunt prea obosită.

Pentru că nu am zâmbetul mereu pe buze atunci când plângi sau mă strigi să vin la tine, a 5 a oară în 30 de minute.

Că alteori nu știu cum să-ți alin durerea sau să te liniștesc.

Iartă-mă, copilul meu, că tonul vocii mele nu reflectă mereu dragostea ce ți-o port. Că uneori mă enervez.

Că uneori mi-aș dori să crești mai repede. Că te compar cu alți copii.


Că uneori vreau puțin timp numai pentru mine.

Iartă-mă, copilul meu, că uneori nu am încredere în tine. Că te subestimez.

Că am impresia că știu eu mai bine cât trebuie să mănânci, când trebuie să stai în fund și când să mergi în picioare. Că uneori greșesc.

Iartă-mă, copilul meu, că nu îți înțeleg fiecare plâns sau scâncet. Că nu știu mereu ce-ți lipsește.

Iartă-mă, copilul meu, că nu mai știu să fiu copil! Că uneori uit esențialul și mă las acaparată de detalii mărunte.