Nu am crescut 5 copii, nu am decât experiența unuia singur, trecut un pic de 1 an si jumătate. Nu sunt medic și nu vreau să țin loc de unul pentru copilul nimănui. Nu pot să spun „dă-i copilului tău x aliment că eu i-am dat și nu a pățit nimic”. Nu vreau să-mi asum o responsabilitate atât de mare. Pot, cel mult, să spun „eu am procedat așa și ne-a fost bine; dar tu alegi”.
Nu sunt o mamă cu experiență, am învățat alături de copilul meu. Dar am văzut și auzit multe de când sunt mamă. Pe unele aș fi dorit să nu le știu, îmi era mai bine așa. Am ales să nu fac experimente pe copilul meu. Sună dur, știu. Mie asta mi se pare că face o mamă care alege să îi dea copilului cu vârsta de 2 luni și ceva suculeț. Doar puțin, de gust și pentru vitamine. 2-3 lingurițe. Că bea apă chioară săracul copil și îi trebuie vitaminele din suculeț. Laptele praf sau cel matern, adaptate vârstei lui, nu au cele necesare.
Dacă pe moment ați avut noroc și nu s-a iritat la fund sau nu a făcut nicio reacție neplăcută la stomac, asta nu înseamnă că și pe viitor copilul va fi la fel de „norocos”. Daca la 14 ani descoperă medicul o gastrită sau diabet, vă întrebați de unde e. Poate de la suculețul cu vitamine pe care il ofereați copilului încă de la 2 luni?
Aleg să nu-i dau copilului de 10 luni puțină ciocolată, de gust, că doar e Crăciunul. Nu va fi un copil trist dacă la acea sărbătoare nu a gustat-o.
Aleg să nu-i pun copilului de 6 luni și jumătate sare în mâncare, nici măcar puțină, de gust. Rinichii lui nu sunt pregătiți pentru așa ceva. Plus că noi le formăm gusturile. Dacă la 6 luni ii dăm sare, la 8 luni îi dam vegeta, și mai târziu…
Nu-i pun puțin zahăr, de gust, în orezul cu lapte pe care i-l pregătesc la 9 luni.
Acel „puțin, pus de gust” la o vârstă nepotrivită poate însemna enorm pentru organismul unui bebeluș. Al nostru. În sensul negativ. Și sigur nu asta ne dorim.