Mereu m-a amuzat fraza „copilul ar trebui sa vina cu instructiuni de folosire”. Da, ar fi frumos sa existe unul atasat de ciocul berzei, dar cum in realitate nu barza ii poarta 9 luni si „ii livreaza”, asa si manualul este SF.


Crezi initial ca un curs sau cateva sfaturi formeaza un mini ghid util , dar nu…al tau copil nu se incadreaza in ceea ce stiai. Daaa si esti convinsa ca esti singura de acest gen. Apoi realizezi ca toti sunt la fel si diferiti in acelasi timp.
Da! Fiecare copilas este unic!! Nici macar gemenii nu sunt 100% la fel fizic, psihic sau spiritual.
Exista asemanari, dar doar atat.
De aceea nu exista manual.
Si ma bucur! Vreau sa imi cunosc singura copilul. Sa ma lovesc de mici probleme, dar sa le rezolv in stilul meu.
Sa ma amuz acolo unde am facut o prostioara, sa imi amintesc de faze haioase, sa ma supar cand gresesc, dar sa fim noi…mama si copilul.
Dupa 6 luni realizam ca nu am nevoie de manual, dupa alte 6 ma amuza ideea de manual, si dupa ani si ani o sa stiu ca „EL” a fost cel mai bun manual.
Copilul te ghideaza: nu plange fara motiv, sigur are o problema, oricat de mica, la o varsta asa frageda pentru ei este o tragedie, nu vrea in brate de rasfat, simte nevoia de afectiune, nu tipa sau este nervos intentionat, nu stie sa se exprime cand este mic si atunci isi arata neputinta astfel…prin mici zgomote.
Ei ne arata fara vorbe ce au nevoie. Si cea mai mare nevoie este mama. Cea care are limite in ceea ce priveste siguranta copila?ului, dar are o dragoste nelimitata.
Ei, asa mititei, sunt cele mai bune „instrunctiuni”. Legatura cu pruncul se formeaza din burtica, si conexiunea se pastreaza dincolo de despartirea de trupul mamei. Ne transmit cu ochii, cu mainile, cu tot trupul lor ne graiesc ce trebuie sa stim.
Si sunt unici. Nu trebuie sa ii comparam, nu trebuie sa ne ghidam dupa alte experiente, trairi.. etc.
Trebuie sa ii ascultam pe ei si pe al nostru instinct de mamica…