În primul rând, e altfel pentru că e al meu. În al doilea rând, altfel pentru că aveam eu niște principii, stabilite cu câțiva ani în urmă; principii care, după ceva documentare s-au dovedit a fi bune.
Nu agreez (da, poate sunt prea categorică!) formulările de genul “eu i-am dat x aliment sau y produs și nu i-a făcut rău”. Da, poate că pe moment nu i-a făcut rău. Dar i-a adus vreun beneficiu? Sau fac și eu așa doar pentru că și alte mame fac? Am câteva exemple ce se încadrează aici.
Suzeta. Copilul meu abia recent a văzut cum arată, la alți copii. Dar oricum, o consideră mai degrabă o jucărie, nu știe la ce folosește. Da chiar, la ce folosește? Sau…folosește la ceva? Cred că de asta nici nu i-am luat copilului, nu știam ce se face cu ea.
Pufuleți. Nu a gustat. Și uite că a învățat să mestece și fără ei.
Premergător. Nu știe cum arată unul. Și uite că ivs-au dezvoltat mușchii și fără, merge, aleargă, urcă scări ajutat. Cum e normal pentru un copil abia trecut de 1 an și jumătate.
În brațe. Da. Acolo știe cum e. Stă des în brațele mamei; când și cât vrea, acolo se simte protejat și iubit. Nouă nu ne place sa ne simțim așa? Nu consider întemeiat acel mit ca astfel devine răsfățat. Nu ai cum să consideri răsfăț faptul că îi arăți dragostea ta și ești acolo să îi satisfaci nevoile. Pe tine te are pentru asta, pentru că e al tău și tu ești al lui.
Tehnologie. Copilul meu nu “butonează” tableta, nici telefonul. Pentru că eu nu consider potrivită aceasta activitate pentru un copil de nici 2 ani.
Copilul meu e altfel. Pentru că mama lui i-a refuzat unele accesorii sau alimente cu care, poate, ea a crescut. Da. Dar sunt egoistă și aleg să-l privez de anumite lucruri la care alți copii au acces. Copilul meu nu va crește “așa cum am crescut și noi”, atâta timp cât consider că îi pot oferi o alternativă mai bună.