INGREDIENTE:

Pentru CHEC:
4 oua de marime medie
2 linguri de zahar
putina pudra de vanilie – optional
2 1/2 linguri de ulei de masline
1 1/4 lingurița de praf de copt BIO
4 linguri cu varf de făina albă de grau

Pentru CREMA:
2 gălbenușuri
250 ml lapte de vaca 3.5% grasime
30g de făina alba de grau
1 lingura sirop de artar
pudra de vanilie – optional
25g unt

MOD DE PREPARARE :

Am început cu CREMA:
Am pus laptele intr-o oala mica la fiert împreuna cu siropul de artar si pudra de vanilie.

Am amestecat gălbenușurile cu putin lapte (din cei 250 de ml) si cu făina si am turnat peste laptele din oala. Am amestecat incontinuu cu un tel pana cand s-a îngroșat si a facut câțiva bulbuci.

Am stins focul si am adăugat untul amestecând putin doar cat sa se topească.

Am pus folie alimentara (de plastic) direct pe suprafața cremei ca sa nu prindă pojghița si am lasat-o deoparte ca sa se mai răcească.

CHECUL l-am facut asa:
Am separat gălbenușurile de albușuri. Gălbenușurile le-am amestecat cu uleiul si pudra de vanilie

Albușurile le-am bătut spuma tare cu mixerul, apoi am adăugat zaharul si am mixat in continuare cateva minute.

Am adăugat gălbenușurile peste albușuri si am amestecat usor cu o spatula. Am incorporat treptat si usor făina si praful de copt prin sită.

Am uns foarte bine o forma rotundă (cu gaura) cu unt, am pus un pic mai mult de jumătate din compoziție, am pus crema de jur împrejur pe mijloc; nu am pus-o chiar pe toata), cateva zmeurici, restul de compoziție si am băgat la cuptor la 180 de grade C caldura sus-jos fara ventilatie pana s-a rumenit putin, aproximativ 40 de minute.

Am lasat sa se răcească putin si am răsturnat checul pe o farfurie mare. Am decorat cu crema, carob si zmeura.

Este un chec mega-pufos si mega-bun!

Pofta buna!