Da. Am ales să alăptez și îmi place. Spun „am ales”, deoarece, unele persoane aleg să nu o facă. Dar nu judec, doar compar. Voi vorbi despre cei doi importanți aici, MAMA și COPILUL, adică eu și băiatul meu. În cazul nostru, avem și un terț implicat: soțul, susținător și promotor al alăptării, convins de vreme și de lumina din ochii copilului său după o sesiune de supt.
Povestea noastră a început acum 1 an și 7 luni. Momentul de început îl cunosc, dar cel de sfârșit e departe în timp, necunoscut. Un lucru mi-e clar, însă. Nu voi apela la pastile, nu voi pleca de acasă pentru înțărcare. În acest timp nu am avut episoade în care să afirm că îmi scade laptele. Sunt norocoasă, ar spune unii. Nici nu avea cum, atâta timp cât copilul sugea la cerere și încă o face. Acum sunt adesea întrebată dacă mai am lapte. Da, mai am. Știe corpul meu ce e de făcut, îi transmite copilul. Citisem undeva ceva ce mi-a plăcut: „corpul mamei și al copilului alăptat sunt în perfectă armonie”. Și acum confirm cu practica.
Unii ar zice că sunt comodă. Și sunt, recunosc. Mi-e mai ușor ca în toiul nopții să îi dau copilului sânul decat să mă ridic și să pregătesc biberon. Mi-e mai ușor ca la durerile cauzate de erupția dentară, noaptea, să îl liniștesc astfel.
În unele cazuri apare un soi de nemulțumire „eram legată de copil când alăptam, nu puteam să plec niciunde”. Da, eu sunt legată de copil. Pentru că așa vreau. Pentru că așa îmi place. Așa am ales.
Mămici, alegeți să alăptați când vecina/ mătușa va spune că laptele vostru nu e bun pentru copil/ că nu se satură, pentru că îl văd stând des la sân. Așa stau bebelușii, au nevoie de căldura mamei, iar asta nu are treaba cu calitatea laptelui. Nu cred ca ii poate contesta cineva calitățile; nu cred că poate susține cineva că vreo copie ar fi mai reușită decât originalul.
E greu. Nu spune nimeni că e ușor să ai nopți cu 6-7 treziri. Dar aleg să mă trezesc, pentru că am ales să alăptez.