INGREDIENTE

Blat:
2 ouă
1 cană făină de ovăz
1 cană de lapte de vaca 3.5% grasime
1 lingură iaurt
1 lingură ulei de măsline

Sos:
8-10 linguri sos roșii pasate
1 lingură ulei de măsline
1 cățel de usturoi ras
1 lingură fulgi de drojdie inactivă
busuioc, piper

Umplutură:
ardei roșu/capia
ceapă roșie
ciuperci
piept de pui
brânză
oregano

MOD DE PREPARARE

Blat: am bătut ouăle cu iaurt, ulei și lapte. Apoi, am adăugat treptat făina de ovăz, până am obținut un aluat fluid, precum cel de clătite. L-am lăsat deoparte, să se îngroașe, timp în care m-am ocupat de sos (am amestecat ingredientele precizate mai sus).
Pentru umplutură: am tocat bucățele mici puiul (gătit în prealabil), am tăiat solzișori ceapa și ardeiul. Ciupercile au fost și ele trase la tigaie (fără ulei) și lăsate la scurs.

Cum am procedat: Am pus în tavă o hârtie de copt, am turnat jumătate din aluat (care veți observa că acum este mai dens, precum cel de pandișpan) și am băgat tava la cuptor pentru 5 minute (180 grade C, cu ventilație). Pe urmă, am uns blatul cu sos, am adăugat legumele, brânza, carnea și puțin oregano și am dat iar la cuptor pentru 5 minute. Am turnat apoi restul de sos și de aluat, am setat cuptorul pe căldură de sus și am mai lăsat la cuptor pentru 15 minute.